Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Actualitate - Social

 

facebook
Atentie la cumparaturile de Craciun! Iata cum verifici carnea de porc. E simplu

Miercuri, 06 Decembrie 2017, 20:39
87 vizite - 0 comentarii


În apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, este recomandat să cumpărați produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar.

Potrivit unui comunicat al Protecției Consumatorilor în cazul în care vreți să cumpărați produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fiți atenţi la câteva aspecte.

Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc.

Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, ducând la deces.

Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, sa fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie sa revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată. Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate.

Peştele proaspăt trebuie sa aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Daca peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor si carnea  este moale. 

Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar.

Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.


Stiri despre:   carne de porc,  cum verific carnea de porc,  peste proaspat,  prospețime carne porc,  

Autor:    Realitatea.net

Sursa:   www.realitatea.net

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

 

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:


Stiri Sanatate:


Stiri Mondene:

Comentarii
 
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
 
Adauga un comentariu
 

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate




prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2017 - sarbatori

   TRIMITE: o stire o poza sau  video 

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din

 

 

NU EXISTA INFORMATII VALUTARE !

 

 


curs de schimb valutar     convertor valutar
Horoscop zilnic, Duminica 10.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Tristetea s-a infiltrat in suflet...
O familie cu noua copii, vizitata de ajutoarele Sfantului Nicolae
O familie cu nouă copii din localitatea Nuci, judeţul Ilfov, a fost vizitat...
Horoscop zilnic, Sambata 09.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Nu spera lucruri pe care nu le pot...
Horoscop zilnic, Joi 07.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Ai o povara pe suflet si ti-e greu...
Horoscop zilnic, Miercuri 06.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Primesti o veste despre niste even...
Horoscop zilnic, Vineri 08.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Dragostea are nevoie si de lucruri...
Romania, data in judecata de Comisia Europeana. Se cer sanctiuni de 42.000 de euro pe zi
Comisia Europeană a dat în judecată România, Bulgaria, Luxembur...
Horoscop zilnic, Marti 12.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Nu esti deloc in apele tale si, p...
Horoscop zilnic, Sambata 16.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Esti un justitiar prin definitie s...
Incendii devastatoare in California de Sud. Pompierii se asteapta ca focurile sa se inteteasca
Incendii devastatoare în California de Sud. Pompierii se așteaptă ca ...
 Stirile cele mai comentate

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!