Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Mondene - Vedete

 

facebook
Ce a facut Sore cu primii bani castigati. Munceste de la 11 ani

Vineri, 03 Noiembrie 2017, 11:16
62 vizite - 0 comentarii


Miercuri, 1 noiembrie, Sore i-a fost alături prietenei sale, Alina Eremia, la lansarea primului album din cariera solo. A fost prilejul perfect să o provocăm pe Sorina Mihalache la o incursiune în trecut, dar și să-i urăm “La mulți ani”, căci azi împlinește 27 de ani.

Click! Hello, Sore! Toată lumea ştie cu ce te ocupi acum, că ai devenit mamă, dar puţini îşi mai aduc aminte cum se numea prima ta trupă.

Sore: Se numea Dolly! (n.r. avea 11ani la debut) Eram patru fete, iar acum una dintre ele e medic stomatolog, alta e cântăreaţă la Operetă şi alta a plecat din ţară. Am mai vorbit cu ele din când în când.

Îţi aminteşti o întâmplare de pe vremea aceea?

Eram la Baia Mare şi am semnat unui băiat cu markerul pe adidaşii lui albi. Aveam turneu prin toată ţara şi pe mine m-a şocat că m-a rugat să fac aşa ceva. El şi-a dorit foarte mult acest lucru. Nu ştiu ce face acum, dar sper că ne-am mai întâlnit în alte circumstanţe, cu celelalte trupe din care am făcut parte, Crazy Winn, LaLa Band. Eram de aceeaşi vârstă. Noi cântam pentru cei de vârsta noastră.

Ce ai făcut cu primi bani câştigaţi din muzică?

Mi-am luat dulciuri şi ceva hăinuţe, diverse chestii. Părinţii mei mă supravegheau, mergeau cu mine peste tot!

Ai rămas dedicată muzicii. Ce a umat după Dolly?

A fost o pauză pe perioada liceului. Trupa s-a destrămat când aveam eu 14 ani, când am intrat la liceu. Până la 18 ani am cântat prin casă şi apoi în Crazy Winn.

Te-ai gândit vreodată că vei deveni aşa de cunoscută, că vei fi fi strigată pe stradă şi că vor plânge copii după tine?

Nu, niciodată. Când am început „Pariu cu viaţa” ni se spunea că e posibil să ne lovim de o atenţie foarte mare.

Sore (stânga), alături de buna ei prietenă, Alina Eremia

Aţi vorbit cu un psiholog atunci?

Nu, ni s-a spus de către echipă, ca nu cumva să ne ia valul. Nu înțelegeam exact despre ce e vorba, mă gândeam că mă va opri cineva pe stradă. Îmi aduc aminte că aveam 21 de ani şi am avut primul nostru concert din Afi, aveam numele pe tricou şi când am intrat era o mare de oameni. Tot mall-ul era blocat, nu înțelegeam pentru cine veniseră oamenii aia, mai ales că trecuseră doar două săptămâni de la difuzarea serialului. Aşa de frapant a fost.

Ai rămas cu picioarele pe pământ. În momentul ăsta te mai şochează dacă te strigă cineva pe stradă?

Mă surprinde, nu mă şochează. Nu mă aştept, oriunde merg, să-mi spună cineva <bună>. Sunt recunoscută. Dar reperul a rămas <Pariu cu viaţa>. Cu siguranţă că toţi mă ştiu din serial şi muzica a completat totul.

Alina Eremia, Sore, Alex Bittman, Bubu, Misu Cernea, lansare,360

Pe Sore am întâlnit-o miercuri, într-un club din București

Acum lucrezi cu HaHaHa Production şi Smiley…

Dintotdeauna. Adică de la debutul în cariera solo numai cu Smiley am lucrat.

Cum e Smiley?

E așa cum îl vedem la televizor. Din punctul meu de vedere nu este o diferenţă între Smiley artistul şi Smiley omul. Este la fel de natural, de pontos, de om bun. Eu aşa îl văd. Dacă mă uit la “Vocea României” nu mi se pare că văd faţa lui de scenă.

Ce nu se ştie despre Sore?

Nu ştiu dacă se ştie că-mi scriu singură piesele, muzica şi versurile. Toate piesele mele de la debut până acum sunt scrise de mine.

Ce urmează în cariera ta?

Urmează multe lansări, am scris multe piese anul acesta.    


Stiri despre:   sore,  cariera,  lansare,  amintiri,  sore mihalache,  lalaband,  

Autor:    Click.ro

Sursa:   www.click.ro

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

 

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:


Stiri Sanatate:

Comentarii
 
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
 
Adauga un comentariu
 

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate




prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2017 - sarbatori

   TRIMITE: o stire o poza sau  video 

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din 2017-11-24
Dolar
0.1456 RON
Euro
4.6536 RON

curs de schimb valutar     convertor valutar
Procesiune cu moastele sfantului Ioan Gura de Aur la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului
Creştinii ortodocși îl sărbătoresc, luni, pe Sfântul Ierarh I...
Peste 350 de elevi au intampinat voluntarii Campaniei "Preventie si educatie pentru sanatate"
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au descins, viner...
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului au sarbatorit doi ani de activitate
Părintele Patriarh Daniel a premiat, sâmbătă, voluntarii Paraclisulu...
Horoscop zilnic, Luni 13.11.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Se stie ca esti un visator prin de...
20 de elevi ai Centrului de zi George Calinescu, consiliati profesional de catre specialisti in diverse profesii
Motto: Fără scoală, să nu aștepte nimeni, nici părinți buni, nici fii ...
Horoscop zilnic, Marti 14.11.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Ti se pare ca numai pe umerii tai ...
Horoscop saptamanal 13 - 19 noiembrie 2017
Berbec O săptămână foarte importantă la capitolul relații part...
Horoscop zilnic, Miercuri 15.11.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Uneori e bine sa-ti sustii punctul...
Ajutor neasteptat pentru cei trei copii ramasi fara mama, dupa ce echipa VISURI LA CHEIE le-a construit o casa
Răsturnare de situaţie în cazul copiilor Violetei, femeia bolnavă de...
 Stirile cele mai comentate

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!