Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Mondene - Vedete

 

facebook
Ce spune familia Madalinei Manole despre concertul de la Sala Palatului

Miercuri, 07 Martie 2018, 12:52
133 vizite - 4 comentarii


Un show de excepție a fost organizat pe 3 martie, la Sala Palatului, în memoria Mădălinei Manole. Peste douăzeci de artiști și-au unit forțele și au pus în scenă momente memorabile pentru familia îndoliată, dar și pentru cei aproape 4.000 de spectatori prezenți în sală.

Mădălina Manole, solista care şi-a luat viaţa în ziua în care a împlinit 43 de ani, pe 14 iulie 2010, a fost omagiată pe 3 martie, la Sala Palatului, printr-un spectacol grandios, unde au cântat peste 20 de artişti. Pe scenă au urcat Gabriel Dorobanţu, Oana Sârbu, Anca Ţurcaşiu, Aurelian Temişan, Carmen Rădulescu, Anastasia Lazariuc, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Maria Dragomiroiu, Annes, Alexandru Arşinel, Daniel Iordăchioaie, Mihai Constantinescu şi mulţi alţii.  

Madalina Manole, Sala Palatului, Gabriel Dorobantu, Oana Sarbu, Anca Turcasiu, Aurelian Temisan, Carmen Radulescu, Anastasia Lazariuc, Romica Tociu

Contactat de Click!, Marian Manole, fratele regretatei artiste, ne-a mărturisit că este foarte fericit și mulțumit de show-ul de acum trei zile, de la Sala Palatului, și că nu s-a pus în discuție să primească bani în urma încasărilor de pe bilete. “Nu am primit bani din urma acestui spectacol frumos, cu artiști valoroși. Nu avem nici o problemă în sensul ăsta, nu sunt obligați organizatorii să ne dea bani, nu avem nici un merit și nici nu s-a pus vreodată problema asta. Noi suntem mulțumiți că a fost un show foarte frumos, emoționant”, a declarat, pentru Click!, Marian Manole.

frate madalina manole

Fratele Mădălinei Manole


Stiri despre:   madalina manole,  sala palatului,  gabriel dorobanţu,  oana sarbu,  anca turcasiu,  aurelian temisan,  carmen radulescu,  anastasia lazariuc,  romica tociu,  

Autor:    Click.ro

Sursa:   www.click.ro

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

 

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:


Stiri Sanatate:

Comentarii

adaugat de JosephJor la data de 14-03-2018, 13:33

You have made your stand quite effectively.!

cialis melt tabs <a href="http://cialisfidel.com/">cialis generic</a> o que Г© o medicamento cialis [url=http://cialisfidel.com/]cialis generic[/url]

adaugat de JosephJor la data de 14-03-2018, 00:25

Truly a good deal of very good material.

como funciona cialis 10 mg <a href="http://cialisfidel.com/">buy cialis online</a> xl pharmacy cialis [url=http://cialisfidel.com/]cialis generic[/url]

adaugat de JosephJor la data de 13-03-2018, 09:19

Regards. I enjoy this.

cialis confronta prezzi <a href="http://cialisfidel.com/">cialis generic</a> cialis didnt work now what [url=http://cialisfidel.com/]cialis generic[/url]

adaugat de JosephJor la data de 12-03-2018, 09:10

Beneficial content. Kudos!

cialis apotek bandung <a href="http://cialisfidel.com/">buy cialis online</a> cialis lacno [url=http://cialisfidel.com/]cialis 100mg[/url]


Adauga un comentariu
 

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate




prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2018 - sarbatori

   TRIMITE: o stire o poza sau  video 

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din 2018-08-17
Dolar
0.1467 RON
Euro
4.6569 RON

curs de schimb valutar     convertor valutar




nu exista stiri
 Stirile cele mai comentate




nu exista stiri

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!