Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Actualitate - International

 

facebook
Cine este Bashar al-Assad, presedintele care a reusit sa-si mentina pozitia in ciuda unui razboi civil

Luni, 16 Aprilie 2018, 10:55
58 vizite - 0 comentarii


Una dintre cele mai controversate figuri din Orientul Mijlociu, Bashar al-Assad, a reuşit să-şi menţină poziţia de preşedinte al Siriei în ciuda unui război civil care răvăşeşte ţara de mai bine de 7 ani. Ajuns la putere după moartea tatălui său, care a condus Siria timp de trei decenii, Bashar al-Assad şi-a început mandatul cu promisiuni de liberalizare rapid încălcate. Sufocarea oricărei libertăţi a născut o contestare a regimului în întreaga ţară. Înăbuşirea în faşă a oricărei revolte a dat naştere unui crâncen război civil. Peste 350.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, aproape 20.000 dintre aceştia sunt copii. Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, 50% din populaţia Siriei a fost alungată din case şi există 5,2 milioane de refugiaţi.

Născut în 1965 ca cel de-al doilea fiu al lui Hafez al-Assad, care a condus Siria din 1970 până în 2000, Bashar al-Assad nu părea destinat politicii. Fire retrasă, viitorul preşedinte al Siriei mărturiseşte că a intrat o singură dată în biroul tatălui în tot timpul cât acesta a condus ţara. Cum fiul cel mare, Bassel al-Assad, era văzut drept succesor la putere, Bashar este lăsat să-şi urmeze propriile pasiuni, cu toate că intră încă de la 14 ani în mişcarea de tineret a partidului de guvernământ, Baath. Din 1982 până în 1988 studiază oftalmologia la Universitatea din Damasc, unde îşi obţine diploma, iar din 1992 îşi aprofundează studiile in Londra.

Moartea bruscă a fratelui său într-un accident de maşină în 1994 îl propulsează pe Bashar al-Assad în centrul atenţiei. Este chemat rapid în ţară şi devine dintr-o dată cel mai important om din Siria după tatăl său. Intră rapid la cea mai importantă academie militară din Siria, iar în 1999 devine colonel. Odată cu moartea tatălui său, un an mai târziu, ascensiunea la putere a lui Bashar al-Assad devine un fapt. Este amendată constituţia țării pentru a permite succesorului de numai 34 de ani să poată deveni şef de stat.

Noul preşedinte promite modernizarea economiei, lupta împotriva corupţiei şi asigurarea libertăţii presei şi a întrunirilor. Iar Bashar al-Assad părea să se ţină de cuvânt: sute de prizonieri politici sunt eliberaţi, mai mulţi lideri politici de vârf sunt anchetaţi pentru corupţie şi abuz. Apar primele ziare libere, iar firava societate civilă primeşte dreptul de liberă întrunire.

Procesul de liberalizare eşuează un an mai târziu când, sub influenţa familiei şi a elitei aflate la guvernare, Bashar al-Assad reface dictatura instaurată de tatăl său. Reîncep anchetele politice, iar libera întrunire este suspendată, precum şi libertatea de expresie. Sirienii petrec restul deceniului sub imperiul stării de necesitate.

Între timp, Bashar al-Assad duce o politică externă de apropiere faţă de Rusia, China şi Iran. Este un binecunoscut susţinător şi finanţator al grupării teroriste Hezbollah, organizaţie care îi va oferi sprijinul după izbucnirea războiului civil.

Totul se prăbuşeşte odată cu izbucnirea războiului civil. Bashar al-Assad ajunge să fie contestat tot mai mult şi in plan extern, iar utilizarea armelor chimice în conflictul înclină în mod decisiv balanţa împotriva lui.


Stiri despre:   siria,  bashar al assad,  cine este bashar al assad,  razboi civil siria,  

Autor:    Digi24.ro

Sursa:   www.digi24.ro

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

 

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:


Stiri Sanatate:


Stiri Mondene:

Comentarii
 
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
 
Adauga un comentariu
 

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate




prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2018 - sarbatori

   TRIMITE: o stire o poza sau  video 

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din

 

 

NU EXISTA INFORMATII VALUTARE !

 

 


curs de schimb valutar     convertor valutar
 Stirile cele mai comentate

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!