Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Mondene - Vedete

facebook
Fiul Andreei Marinescu, matinala de la ProTV, e la scoala de circ. Merge pe sfoara, face trapez si jonglerii

Vineri, 20 Aprilie 2018, 10:44
2046 vizite - 555 comentarii

Andreea Marinescu este mamă de băieți și, potrivit propriilor declarații, știe că se poate întâmpla chiar ca unul dintre copii să-și rupă vreo mână, vreun picior. Vedeta își asumă riscurile, mai ales în ceea ce-l privește pe Vladimir, băiatul cel mare, care de doi ani face circ.

Andreea Marinescu a evitat să-și ghideze fiul cel mare spre reclame sau castinguri. Este conștientă că Vladimir este tare frumușel și tocmai din acest motiv a preferat să-l țină departe de lumina reflectoarelor. În schimb, ea a fost încântată ca băiatul său, în vârstă de opt ani, să facă școala de circ!

Image result for Time

”Mi-a fost frică să-l bag pe pista asta cu reclame, castinguri. Evit cât pot. Mi se pare ușor riscant. El e un băiețel frumușel, care are și o doză de șmecherie. Și mi-e frică să nu-i placă prea mult și să nu mai acorde multă atenție școlii, așa cum îmi doresc. Prefer să-l las să facă ce-i place foarte tare, baschet, școală și școala de circ”, a declarat aceasta pentru Libertatea.

”Mama are doi băieți. Teoretic, ar trebui să fii setat că ei sunt predispuși să-și rupă vreo mână, vreun picior. Îmi asum. În cazul lui Vladimir, se întâmplă totul în perfectă siguranță. Cei de la circ sunt foarte profesioniști și știu să aibă grijă de copii”, a adăugat prezentatoarea.

Se pregătește de concurs

Peste câteva zile, Andreea Marinescu va trăi emoțiile concursului, pentru fiul său.

”Vladimir este de doi ani la școala de circ. E una dintre preocupările lui de la care nu vrea să lipsească. Învață să facă jonglerii. Avem un concurs pe 28, în care se va sui pe o platformă pe care trebuie să-și mențină echlibrul. Trebuie să-și arate aptitudinile și antrenamentul. La circ face de toate: mers pe sfoară, trapez, tot ce ține de circ. Am considerat că e o chestie foarte bună și pentru echibrul, dezvoltare”, a mai spus vedeta tv.

Vladimir este fiul cel mare al acesteia, din prima căsătorie, cu colegul său, Paul Roșca.  Ştirista Andreea Marinescu s-a căsătorit pentru a doua oară, cu un polițist criminalist, Adi Tiulescu, la începutul acestui an. Cei doi au devenit părinții unui băiețel, în 2017.

Stiri despre:   andreea marinescu,  fiu andreea marinescu,  scoala de circ,  vladimir la scoala de circ,

Autor:    Libertatea.ro

Sursa:   www.libertatea.ro

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:

Stiri Sanatate:

Comentarii

adaugat de Tysonsuift la data de 24-09-2018, 11:19

where can i get viagra for free
buy viagra
costco pharmacy price viagra
[url=http://viagrakst.com/#]online viagra[/url]
get viagra prescription yahoo

adaugat de Andrekix la data de 24-09-2018, 03:18

cheap viagra without rx
buy viagra online
pills similar viagra
[url=http://viagrakst.com/#]buy viagra[/url]
where buy viagra uk

adaugat de Tracyblake la data de 24-09-2018, 01:56

cuantos mg de viagra
generic viagra price at walmart
how old must u be to buy viagra
[url=http://viagrakst.com/#]sildenafil citrate generic viagra 100mg[/url]
50mg or 100mg viagra

adaugat de ThomasTep la data de 24-09-2018, 01:39

hard sell the evolution of a viagra salesman plot
generic viagra price at walmart
pfizer annual viagra sales
[url=http://viagrakst.com/#]cheap viagra[/url]
tomar magnus sildenafil 50 mg

adaugat de KeithInsof la data de 22-09-2018, 15:05

generic viagra from teva
generic viagra prices
viagra online lloyds
[url=http://viagrakst.com/#]online viagra[/url]
can i buy viagra over the counter in thailand

adaugat de Ronaldadova la data de 22-09-2018, 10:00

buy viagra in new-york city
generic viagra available
sildenafil citrate 100mg x 20 tabletten
[url=http://viagrapoom.com/#]sildenafil citrate generic viagra 100mg[/url]
order genuine viagra online
viagra pills
what is the street price for viagra
[url=http://viagrakst.com/#]viagra online[/url]
sildenafil citrate oral jelly 100mg

adaugat de StanleyCus la data de 22-09-2018, 09:55

long does 50mg viagra last
online viagra
can i buy viagra in tijuana
[url=http://viagrakst.com/#]sildenafil citrate generic viagra 100mg[/url]
viagra pills in kenya

adaugat de Jeffreyhurce la data de 22-09-2018, 09:52

pattaya viagra buy
buy viagra
does take get viagra
[url=http://viagrapoom.com/#]viagra online[/url]
viagra online same day delivery

adaugat de Brianfen la data de 22-09-2018, 07:45

cheap viagra no prescription
generic viagra available
100 mg dose of viagra
[url=http://viagrapoom.com/#]sildenafil citrate generic viagra 100mg[/url]
medicamento generico viagra mexico
generic viagra available
uses of viagra pills
[url=http://viagrakst.com/#]generic viagra 100mg[/url]
order viagra over phone

adaugat de Zacharycow la data de 22-09-2018, 06:22

viagra generico alcool
viagra generic
can you buy viagra on the internet
[url=http://viagrapoom.com/#]viagra pills[/url]
best online pharmacies viagra
cheap viagra
does viagra pill work
[url=http://viagrakst.com/#]buy viagra online[/url]
buy viagra cheap usa

Adauga un comentariu

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate

prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2018 - sarbatori

TRIMITE: o stire o poza sau  video

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din

NU EXISTA INFORMATII VALUTARE !

curs de schimb valutar     convertor valutar

nu exista stiri
Stirile cele mai comentate

nu exista stiri

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!