Ziare Online

SHARE ON GOOGLE+

Ziare Online - Locale - Bucuresti

 

facebook
Inca un sector din Capitala va ridica masinile si va amenda soferii

Vineri, 28 Iulie 2017, 10:07
1151 vizite - 251 comentarii


Mașinile care vor staționa neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 vor fi ridicate, transportate și depozitate, iar cel în cauză va putea să își recupereze autovehiculul numai în schimbul unei taxe de ridicare și achitării unei amenzi, în conformitate cu legea.

Consilierii locali ai Sectorului 3 au aprobat un astfel de proiect de hotărâre în ședința de joi.

„Ridicăm mașini doar acolo unde se exagerează, acolo vom interveni și am dat ca exemplu - acolo unde se intră pe spațiul verde. Le vom ridica (mașinile - n.r.) fără niciun fel de discuție, pe trecere de pietoni în zona școlilor și pe trecere de pietoni în general, pentru că e profund în neregulă să-ți permiți așa ceva, dar și acolo unde deranjează circulația, așa cum spune la lege. Deci pe chestiuni foarte limitate, în rest vom amenda conform legii”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Robert Negoiță.

El a adăugat că urmărește realizarea unui program de salubrizare a sectorului, iar șoferii au obligația să îl respecte.

„Obiectivul nostru este să facem program de salubritate. Conform unui orar, vom avea oprire interzisă, pe rând, în fiecare parcare, pentru a putea să facem o salubritate eficientă, așa cum este și în țările civilizate. Iar atunci când nu se respectă și îmi rămâne o mașină pe zona pe care trebuie să o curăț, conform indicatorului 'Oprire interzisă', normal că o să o ridic eu și facem operațiunea de salubrizare”, a explicat Negoiță.

Mașinile vor fi ridicate de către Direcția Generală de Poliție Locală a Sectorului 3, „un serviciu public cu personalitate juridică și buget propriu, cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice”, conform expunerii de motive a proiectului.

Autoturismele se mai ridică în sectoarele 2 și 4.


Stiri despre:   consilii locale,  ridicare masini,  stationare neregulamentara,  drumuri publice,  sectorul 3,  amenda,  

Autor:    Digi.24

Sursa:   www.digi24.ro

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail

Adresa de e-mail:

 

ecco fashionup depurtat otter mycloset emag flanco

Citeste si:


Stiri Sanatate:


Stiri Mondene:

Comentarii

adaugat de StephenHENCE la data de 15-11-2017, 06:01

http://zeus.fi-b.unam.mx/euler/view_profile.php?userid=4038860
http://www.katalogi.ksa.pl/index.php?a=stats&u=kathyhaverfield
http://tec-ir.com/ActivityFeed/MyProfile/tabid/57/UserId/23482/Default.aspx
http://zeus.fi-b.unam.mx/euler/view_profile.php?userid=4022240
http://winxclub-games.com/profile/billybosch
http://www.animuj.pl/wiki/index.php?title=Dyskusja_u%C5%BCytkownika:RaymundoBilliot
http://cazbah.us/UserProfile/tabid/57/userId/120165/Default.aspx
http://menoz.x10host.com/training-center/people/theresenava
http://504cc.com/wiki/index.php?title=Utilisateur:Martha4804
http://wiki.mystcraft.xcompwiz.com/%D0%9F%D1%80%D0%B5%D0%B4%D0%BB%D0%B0%D0%B3%D0%B0%D0%B5%D0%BC_%D0%92%D0%B0%D0%BC_%D0%A3%D0%B4%D0%B8%D0%B2%D0%B8%D1%82%D0%B5%D0%BB%D1%8C%D0%BD%D0%BE%D0%B5_%D0%A1%D1%80%D0%B5%D0%B4%D1%81%D1%82%D0%B2%D0%BE_%D0%94%D0%BB%D1%8F_%D0%A1%D0%BD%D0%B8%D0%B6%D0%B5%D0%BD%D0%B8%D1%8F_%D0%92%D0%B5%D1%81%D0%B0_%D0%A1%D0%B8%D1%80%D0%BE%D0%BF_%D0%9C%D0%B0%D0%BD%D0%B3%D1%83%D1%81%D1%82%D0%B8%D0%BD%D0%B0._%D0%9F%D1%80%D0%B8_%D0%9F%D0%BE%D0%BC%D0%BE%D1%89%D0%B8_%D0%9D%D0%B5%D0%B3%D0%BE_%D0%A0%D0%B5%D0%B0%D0%BB%D1%8C%D0%BD%D0%BE_%D0%98%D0%B7%D0%B1%D0%B0%D0%B2%D0%B8%D1%82%D1%8C%D1%81%D1%8F_%D0%9E%D1%82_10_%D0%9A%D0%B3_%D0%97%D0%B0_%D0%9D%D0%B5%D0%B4%D0%B5%D0%BB%D0%B8.
http://www.can-am.org/__media__/js/netsoltrademark.php?d=forum.interiorscape.com%2Findex.php%3Fa%3Dmember%26m%3D598171
http://bbs.qixgame.cn/home.php?mod=space&uid=1247262&do=profile&from=space
http://qualitytransportation.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=agopex-gmbh.ohmes.info
http://www.a-perfect.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=f.seobest.website
http://www.wikiprofile.org/wiki/User:ChadMuirden


https://www.cpagrip.com/show.php?l=0&u=27708&id=12835
https://www.cpagrip.com/show.php?l=0&u=27708&id=12640
https://www.cpagrip.com/show.php?l=0&u=27708&id=13101
https://www.cpagrip.com/show.php?l=0&u=27708&id=9984
https://www.cpagrip.com/show.php

adaugat de Angelasl la data de 04-11-2017, 02:42

[b]Геошторм фильм 2017 смотреть онлайн #995[/b]

[url=http://bit.ly/2xMN3zu][IMG]http://i96.fastpic.ru/big/2017/1030/b3/f5289832d7497e970843ab159aabadb3.jpg[/IMG][/url]

[url=http://bit.ly/2xMN3zu][b]Смотреть фильм Геошторм[/b][/url]
[url=http://bit.ly/2xMN3zu][b][color=red]Смотреть фильм Геошторм[/color][/b][/url]
[url=http://bit.ly/2xMN3zu][b][color=green]Смотреть фильм Геошторм[/color][/b][/url]

















Самая свежая и полная информация о фильме Дом на 92-й улице HouseОбзоры новых фильмов, трейлеры, биографии актёров, обои на рабочий
Фильм Путешествие 2: Шон Андерсон вместе с маминым ухажером отправляется на таинственный и населенный Продолжительность: 94 мин.
На нашем сайте вы сможете посмотреть онлайн новые фильмы Геошторм 2017Перевод: Многоголосый закадровый; Премьера: 14 июля 2017.
Геошторм (2017) смотреть онлайнсмотреть онлайн Геошторм (2017) бесплатно в хорошем качестве hd 720p Рейтинг фильма: 7 .
Салия жаждет попасть на работу в дорогой ресторан в Мюнхене. Он талантлив и целеустремленен, поэтому шансы на осуществление мечты высоки.
Триллер все онлайн фильмы.Название: Геошторм; Год выхода: 2017; Жанр: Боевик, Триллер, Фантастика, Трейлер; Режиссер: Дин Время: 82 мин.
Как помолодеть на 15 лет всего за 2 недели? Нужно Геошторм (2017) скачать торрент. CAMRip. Геошторм (2017). Год выпуска: 2017
Смотреть Геошторм онлайн в 720 hd качестве, бесплатно через i Pad.Геошторм (2017)смотреть онлайн в 720р и HDПро что этот фильм :СТОЛОТО Live ShowПЕРВЫЙ ЭФИР 1 ноября в 20:30и на iPhoneiPad (iOS), онлайн полностью в русской озвучке с переводом студий на киного, кинопрофи,
Все фильмы новинки 2017 года онлайн в хорошем качестве. У нас Жанр: триллер. Качество: HD Продолжительность: 110 мин.01:50. 54; 1; 2; 3; 4; 5
Альманах состоит из трех короткометражных художественных фильмов-дебютов, поставленных молодыми режиссерами России. Эти фильмы в той




Геошторм фильм 2017 смотрите онлайн полный фильм в хорошем качестве 720 бесплатно

adaugat de SusanJig la data de 24-10-2017, 03:24

[b]Перейдите ниже по ссылке, чтобы получить кредит:[/b]

http://kredit.bestsky.info/

-----------------------------------
Кредит под залог имеющейся недвижимости.
Особые условия под невысокий процент!
Интересная программа для тех, кто имеет в собственности недвижимость и хочет получить кредит под залог квартиры, дома, коттеджа.
Под залог имеющейся квартиры или коттеджа Вы можете получить кредит на новостройку, на строительство дома или на иные цели. Недвижимость, которая передаётся в залог банку, может находиться как в собственности заёмщика, так и в собственности третьих лиц. Не принимаются в залог доли в имеющейся недвижимости, а также объекты, где являются собственниками несовершеннолетние. В ряде банков требуется подтверждение целевого использования полученных средств.
Основные характеристики кредитования под залог имеющейся квартиры или коттеджа:
Использование: на любые цели, на строительство, ремонт и покупку жилья или другой недвижимости. Процентная ставка: от 14,5% до 17% годовых. Срок кредитования: от 1 года до 30 лет. Максимальная сумма кредита: до 85% от стоимости недвижимости. Обеспечение по кредиту: залог квартиры, дома или коттеджа.
Второй раз убедилась, что не зря выбрала Центральное Ипотечное агентство, а именно Станислава. И снова результат был положительный. Все было сделано четко и профессионально. Приятно было ощущать, что твои права защищает не просто грамотный сотрудник агентства, но и внимательный, корректный человек. Отдельное спасибо юристу Кириллу. С 2008 г. всем знакомым рекомендую обращаться только в Центральное Ипотечное агентство. Успехов вам и побольше клиентов.



[b]Перейдите ниже по ссылке, чтобы получить кредит:[/b]

http://bestsky.info/redir.html

adaugat de JesusTossy la data de 27-09-2017, 06:33

Agencja Ochrony Kingpol Security - Agencja Ochrony Kingpol Security z Gdanska to jedna z najstarszych firm na tym terenie zajmujaca sie ochrona osob i mienia.
[url=http://www.kingpol.pl]Gdanska ochrona!..[/url]

adaugat de Williamtaw la data de 24-09-2017, 10:54

[url=http://buyviagrarxus.org/]Buy Viagra[/url]
http://buyviagrarxus.org/ - Buy Viagra
Viagra - buyviagrarxus.org

adaugat de iguhatuto la data de 24-09-2017, 04:51

[url=http://20mg-levitraforsale.com/]20mg-levitraforsale.com.ankor[/url] <a href="http://usbuy-ventolin.com/">usbuy-ventolin.com.ankor</a> http://generic-levitracheapest-price.com/

adaugat de uuzifuraik la data de 24-09-2017, 04:38

[url=http://20mg-levitraforsale.com/]20mg-levitraforsale.com.ankor[/url] <a href="http://usbuy-ventolin.com/">usbuy-ventolin.com.ankor</a> http://generic-levitracheapest-price.com/

adaugat de ediciqbucow la data de 24-09-2017, 04:33

[url=http://20mg-levitraforsale.com/]20mg-levitraforsale.com.ankor[/url] <a href="http://usbuy-ventolin.com/">usbuy-ventolin.com.ankor</a> http://generic-levitracheapest-price.com/

adaugat de awuroziwa la data de 24-09-2017, 04:18

[url=http://20mg-levitraforsale.com/]20mg-levitraforsale.com.ankor[/url] <a href="http://usbuy-ventolin.com/">usbuy-ventolin.com.ankor</a> http://generic-levitracheapest-price.com/

adaugat de eumogxefez la data de 24-09-2017, 04:14

[url=http://20mg-levitraforsale.com/]20mg-levitraforsale.com.ankor[/url] <a href="http://usbuy-ventolin.com/">usbuy-ventolin.com.ankor</a> http://generic-levitracheapest-price.com/


Adauga un comentariu
 

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate




prognoza meteo

( † ) Calendar Ortodox 2017 - sarbatori

   TRIMITE: o stire o poza sau  video 

Director ziare si reviste de la A la Z

Publicitate ...

Abonare newsletter

Adresa de e-mail:

De vizitat   →   utile online

Curs valutar si convertor valutar
curs BNR din

 

 

NU EXISTA INFORMATII VALUTARE !

 

 


curs de schimb valutar     convertor valutar
Horoscop zilnic, Duminica 10.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Tristetea s-a infiltrat in suflet...
O familie cu noua copii, vizitata de ajutoarele Sfantului Nicolae
O familie cu nouă copii din localitatea Nuci, judeţul Ilfov, a fost vizitat...
Horoscop zilnic, Sambata 09.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Nu spera lucruri pe care nu le pot...
Horoscop zilnic, Joi 07.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Ai o povara pe suflet si ti-e greu...
Horoscop zilnic, Miercuri 06.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Primesti o veste despre niste even...
Horoscop zilnic, Vineri 08.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Dragostea are nevoie si de lucruri...
Romania, data in judecata de Comisia Europeana. Se cer sanctiuni de 42.000 de euro pe zi
Comisia Europeană a dat în judecată România, Bulgaria, Luxembur...
Horoscop zilnic, Marti 12.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Nu esti deloc in apele tale si, p...
Horoscop zilnic, Sambata 16.12.2017
Horoscopul zileiHoroscop zilnic Pesti Esti un justitiar prin definitie s...
Incendii devastatoare in California de Sud. Pompierii se asteapta ca focurile sa se inteteasca
Incendii devastatoare în California de Sud. Pompierii se așteaptă ca ...
 Stirile cele mai comentate

Video            →            Stiri video
Poza zilei              →              Toate pozele
Copilul chinez care a atins o noua treapta a evolutiei. Face parte dintr-o noua rasa umana!